Iasmina e un bun recitator. și-a dovedit capacitățile de la 2-3 ani. în poza de mai sus îi recită tatălui meu Cățelușul șchiop de Elena Farago. „tocmai acum, când pot să mă bucur de nepoțeii mei trebuie să mă duc… ” îmi spunea zilele acelea. acum stau cu Florian în brațe și nu pot să conștientizez dispariția sa. Mintea noastră nu e făcuta să accepte moartea. Ne e teama de ea ca de necunoscut. Unii așteaptă scăparea de suferințe, puțini privesc moartea ca ceva uzual. Civilizația creștino-iudeică actuală este un rebut a unor civilizații cucerite și anihilate de pe jumătate din mapamond. ce ne oferă acum această civilizație? ce i-a oferit tatălui meu, cum l-a împăcat cu moartea? pot spune că el era curios, știa că zilele îi sunt numărate (ca și nouă de altfel) și trăia într-o bulă atemporală în expectativă. El a trăit experiența morții părinților săi precum și al celui mai bun prieten, deci ca și mulți dintre noi știa ca omul moare. sunt sigur ca tatăl meu a murit știind că „dincolo” nu există nimic. Păcat poate acolo există raiul.
.JPG)
